sâmbătă, 18 iulie 2009

O!

Ourobrors=dragonul/şarpele mistic care îşi muşcă/mănâncă coada. După unii, simbolizează ciclul infinit al naturii, după alţii, o forma simbolică a Ying-Yang-ului.

Mie îmi place că seamănă cu litera O :)


vineri, 17 iulie 2009

Franz Kafka

În timp ce se bucura de un cremşnit ilegal, Franz Kafka descoperă un gândac în crema prăjiturii.
Incidentul nu îl va inspira să scrie Metamorfoza, ci pur şi simplu nu va mai mânca de la cofetăria aceea.

Alice în Wonderland



Sunt atât de sigur că cineva a mai făcut gluma asta odată, cândva, pe undeva...
Alice de obicei e subiect bun de glume porno. Mă întreb de ce? De ce parcă fiecare vietate din Ţara Minunilor e gata-gata să o violeze pe biata fată?

joi, 16 iulie 2009

Nosferatu Nummer Zwei


Nu m-am putut abţine. E un film prea bun!
Plus, vampirul ăla arată extraordinar. Ar trebui să se renunţe la imaginea de sex simbol a vampirilor şi să ne întoarcem la chestii de genul ăsta. Adică...serios, ce e mai ameninţător? Un tânăr chipeş cu părul lung şi blond fluturând în vânt sau pocitania asta?

Da, Anne Rice, vorbesc cu tine şi cu Lestat.

Nosferatu


Un mic tribut filmului "Nosferatu" din 1922, unul dintre primele şi cele mai bune filme de groază. Credeam că dacă e film mut, automat îi scade din calitate, dar m-am înşelat. Se pare că e de sute de ori mai bun decât Tuailaitsaucumsepronunţăşiaia.

miercuri, 15 iulie 2009

Clau l-a omorât pe Piţipuş




Ea este Clau, o prietenă de-a mea.
Iar el este Piţipuş, hamsterul ei.

În realitate Piţipuş nu este mort, iar eu nu prea ştiu ce vroiam să zic cu desenul ăsta.
Enjoy.

miercuri, 8 iulie 2009

Clown


Pentru că din când în când, mai şi pictez.
Nu des, dar doar când am o imagine super bine înfiptă în cap :)
Or să mai vină şi alte picturi, momentan ne uităm la asta.

marți, 7 iulie 2009

ZI-NE!



Explicaţii: am trimis fanzinei ZI-NE două desene pentru numerele 3 şi 4. Primul desen e pentru numărul 3, pe tema "supererou", iar al doilea pentru numărul 4, pe tema "trip". Pentru cel cu supereroi am primit undă verde (revista se poate şi downlada de pe site-ul lor) însă cel psihidelic n-a putut fi tipărit pentru că arată oribil în alb-negru, iar în culoare nu se putea. Aşadar... o să continui colaborarea cu ZI-NE!