joi, 24 aprilie 2008

Ultimul festin al regelui

Într-o vreme uitată de demult, trăia un rege împreuna cu regina sa şi cei doi copii. Castelul regelui era pe o stâncă mare, golaşă, înconjurată de o pădure deasă.
Regele dădea deseori mari petreceri la castel: festine uriaşe, cu mese îmbelşugate, cântăreţi şi distracţie. La astfel de festine, nobilii, dar şi alţi regi, veneau şi degustau cele mai alese vinuri din beciurile domneşti, şi se distrau alături de cele mai frumoase fete din împărăţie. La astfel de festine, imoralitatea era la ea acasă.
Într-o zi, înaintea unei alte sărbători la palat, un cântăreţ misterios se recomandă regelui. La înfăţişare, era înalt şi uscăţiv, cu plete negre şi ochi iuţi şi vicleni. Regele îl invitase să-i cânte la masă, însă ceea ce el nu ştia era că minestrelul era Diavolul însuşi.
Cînd a venit ziua petrecerii, toţi invitaţii erau încântaţi de noul cântăreţ. Muzica lui răsuna în sala de marmoră, iar tonurile ei parcă mai mult îi aţâţa pe nobili şi regi să bea mai mult, să fie mai veseli şi mai guralivi. În scurt timp, muzica aproape nu se mai auzea din cauza mesenilor. Atunci, Diavolul se opri din cântat şi, la rugăminţile regelui, începu să spună ghicitori şi glume, asemeni unui bufon. "Cavalerul de acolo îl vedeţi? Degeaba poartă semnul crucii: a legat aseară un pact cu trei vrăjitoare!" Brusc, în toată sala a izbucnit un râs nebun, diavolesc, deşi toţi ştiau că ceea ce a zis cântăreţul e adevărat. "Uitaţi-l pe ducele acela care cere de la ţărani mai mulţi bani decât trebuie!" Din nou, râsete haotice. "Doamna aceea frumoasă? Aveţi grijă la pahare: a pus otravă în băuturile tuturor celor şapte soţi ai ei!" Şi glumele Diavolului continuau; mesenii ştiau că toate acestea sunt adevărate, însă un râs puternic îi cuprinse pe toţi, o manie de neexplicat îi forţa să râdă.
Când această nebunie atinse apogeul, diavolul urlă: "ŞI CEI DOI COPII AI REGELUI? SUNT ODRASLELE CAVALERULUI DE LÂNGĂ REGINĂ, CĂREIA ÎI TOT FACE OCHI DULCI!" Atunci, pe rege îl năpăsti un râs sălbatic şi tăie capul reginei dintr-o mişcare. Cavalerul cu pricina, şi el râzând, înfipte sabia în rege şi curând, toţi mesenii âncepură să se lupte şi să se omoare între ei, încă râzând cu hohote. Cântăreţul se depărtă încet de masacru şi ştia, că de acum înainte, nu vor mai fi festine la castel.

Niciun comentariu: